capitolul VIII

Am plecat de la B mai ingandurat decat atunci cand am mers. Nu-mi venea sa cred ce imi povestise. Eu aveam despre ea o cu totul alta imagine decat cea pe care o creionase ea in poveste. Incercam sa mi-o imaginez facand toate acele lucruri si chiar nu puteam. Simteam eu de la inceput ca are un trecut mai involburat, dar adevarul a fost peste asteptari. Tipa calculata, calma, mereu cu capul pe umeri pe care o stiam eu, a fost odata rebela, cu capul in nori, a incercat lucruri interzise si mai presus de asta, si-a pierdut marea iubire pentru ca inselase. Multe schimbari pentru mine intr-o singura seara, dar cu toate astea, imaginea ei din mintea mea nu se schimba, nu puteam sa o vad altfel decat cum era ea acum.

 

A doua zi i-am cerut numarul de telefon al tipei pe care o intalnisem cu doua zile inainte. Voiam sa incep eu conversatia, sa ii arat ca sunt interesat de ea si de la primul mesaj trimis mi-a aratat ca si ea e interesata de mine. Se bucura ca i-am scris. Zicea ca m-a remarcat atunci cand m-a vazut si ca, daca nu ii scriam eu cat de repede, ar fi cerut ea numarul meu de telefon si s-ar fi bagat ea in vorba cu mine.

 

Imi placea cum decurgea conversatia. Chiar in ziua aceea i-am propus sa ne intalnim la o cafea, cica, acasa la B si sa continuam acolo. A fost de acord si in cateva ore eram amandoi in acelasi loc. Ne-am dus in camera, nu voiam sa o deranjam pe B care isi ocupa timpul cu o tigara in bucatarie. Discutia mergea de la sine si ne simteam confortabil unul cu celalalt.

 

  • Imi place cu tine, sa stii! Am avut ochi bun cand te-am ales! imi spune ea cu un zambet larg pe fata.
  • M-ai ales? De unde stii ca nu te-am ales eu?
  • Nu, nu! Eu am fost cea inspirata!
  • Bine draga, tu m-ai ales! recunosc eu resemnat dar cu un usor zambet.
  • Nu asa, spune-o mai convingator!
  • Obliga-ma!

 

Expresia fetei s-a schimbat instantaneu. Se uita la mine cu o privire plina de inteles si parca vedeam cum gandurile “murdare” ii zburda prin minte.

  • Pai sa vedem…as putea sa te gadil pana cand spui ce vreau eu sa aud!
  • .ai putea sa incerci ceva mai de oameni mari!

 

M-am ridicat si m-am apropiat de ea. I-am pus o mana pe gat si cu cealalta i-am ridicat putin barbia sa o pot saruta mai usor. Nu facea niciun gest care sa ma opreasca din actiunile mele. Ne-am sarutat cateva sacunde, cand, la un moment dat, am simtit doua maini cum ma trag brusc inspre ea, facandu-ma sa cad pe pat deasupra ei. Hainele de pe noi au ajuns pe podea insa intr-un ritm foarte scazut. Nu ne grabeam. Sarutari, mangaieri, atingeri tandre, toare erau la locul lor. A fost total diferit de ceea ce facusem cu cateva zile inainte. Eram…multumit.

 

La un moment dat am iesit mandoi din camera. Eu ma asteptam sa vina in bucatarie, sa mai stam la discutii, mai ales ca era si B acolo, dar s-a dus direct la usa. S-a imbracat, m-a sarutat si mi-a spus doar atat “vorbim maine”, apoi a plecat. Pentru mine era o senzatie fantastica. Imi placea la nebunie ca lucrurile sa fie atat de simple intre mine si fata langa care eram.

 

B vazuse toata faza si bineinteles ca nu am scapat de “intrebarile de dupa”:

 

  • Vad ca nici asta nu ti-a scapat. Nu a durat mult totusi, puteai sa mai astepti si tu cateva zile!
  • De ce? Nu se ajungea tot la acelasi lucru? Mai bine sa nu pierdem timpul!
  • Cum ti se pare?
  • E ok! Mi-a placut faza de la final foarte mult. Fara complicatii, totul simplu si cat mai retras. Ne-am simtit bine si fiecare si-a vazut de drumul lui.
  • Crezi ca o sa va mai intalniti, sau a fost doar o data si gata?
  • Nu m-ar deranja deloc sa fi fost doar o data, dar sunt sigur ca ne vom mai intalni!
  • Sigur pe tine ca de obicei.
  • Tot timpul draga mea! Stiu de ce sunt in stare. Indiferent ce se intampla, daca vreau, fac eu cumva sa ma bag pe sub pielea omului!
  • Stiu asta…

 

 

Plecasem de la B si ma plimbam aiurea pe strazi. Starea mea ar fi trebuit sa fie buna, insa nu ma simteam deloc asa. Din contra, eram ganditor si destul de suparat. Mintea mea facea toata treaba. Scenarii, replici, personaje, tot ce iubeam sa fac se intorcea pe cealalta parte, se intra, incet, in latura intunecata a gandirii excesive. Aduceam la lumina fiecare detaliu, toate impuritatile, tot ce era de lasat la o parte eu il bagam in prim plan, iar in momentul in care faci asta nu ai cum sa ajungi bine. Cu toate astea, chiar daca in sufletul meu se lasa umbra si raceala, de fiecare data cand aveam contact cu o persoana din exterior incercam sa nu arat nimic din nebunia mea. Incercam sa par cat mai normal, sa nu banuiasca nimeni ce e in sufletul meu. Daca s-ar fi intamplat asta, ar fi inceput intrebarile, sfaturile, iar eu, cu mintea pe care o aveam, nu puteam sa accept sfaturi de la nimeni. Doar parerile mele erau cele care contau, nu concepeam ca cineva sa se priceapa mai bine la chestiile astea decat mine si mai ales cand era vorba de viata mea. Nu lasam pe nimeni sa faca pe psihologul cu mine, singurul care putea sa faca asa ceva eram eu!

 

Simteam nevoia sa continui ce incepusem mai devreme cu G. Aveam mereu impresia ca mintea mea poate mai mult de atat si singurul mod prin care o puteam stimula era inabusirea gandurilor mele in sufletul femeilor pe care le aveam.

 

Trecuse ceva vreme de cand nu ma intalnisem cu D si acum era momentul potrivit pentru asa ceva. Ii trimit un mesaj, in speranta ca ne putem vedea cat mai repede, insa din motive foarte bine intemeiate, faptul ca mama ei era acasa, am stabilit ca ne intalnim a doua zi.

 

Totul a decurs foarte bine pana cand mi-am dat seama, urmatoarea zi, cand eram acasa la B, locul de intalnire, ca mai am de asteptat pana sa ajunga D. Incercam sa imi gasesc activitate, dar nici stapana casei nu era acasa, cu ea trecea timpul foarte repede, mai ales cand ne puneam la discutii. Toata plictiseala avea sa treaca in momentul in care primesc un mesaj de la G, in care ma intreba daca nu vreau sa ne vedem. Stiam eu ca ne vom mai intalni.

 

Am chemat-o acasa la B, convins fiind ca am destul timp de o vizita scurta pana vine cealalta companie. Introducerile nu au durat foarte mult, inca de la usa am inceput sa ne sarutam si sa aruncam hainele prin toate colturile casei, retragandu-ne incet in camera. La un moment dat aud niste zgomote prin bucatarie. Mi-am dat seama ca B a ajuns acasa si nu dupa mult timp se aude un ciocanit in usa:

  • Pot sa intru?
  • Da! Nu! am raspuns noi in acelasi timp.
  • Cum sa intre mai, esti nebun?
  • Ce are? Poate e ceva important! spun eu razand.
  • Tu iti dai seama in ce situatie suntem noi aici nu?
  • Bine, bine, nu te mai panica! Ce s-a intamplat? strig eu sa ma auda interlocutoarea de dupa usa.
  • Trebuie sa vina o fata imediat si as aprecia daca nu ar fi toate hainele astea aruncate pe aici!
  • ..ies eu imediat si le strang!

 

Momentul era cam terminat, insa am dus treaba pana la capat, dupa care am iesit sa strang hainele asa cum ne-am inteles.

 

  • Ce-ar fi daca ai incepe si tu actiunea in camera, nu pe holuri!
  • Scuza-ma, ne-am lasat dusi de val, dar daca vad ca iti place am sa fac asa si de acum inainte!
  • Nu ma enerva!
  • Stiu ca ma iubesti!
  • ..
  • ..eu cam trebuie sa plec! Ma intalnesc cu D imediat si nu mai am timp sa ii dau explicatii lui G. Te ocupi tu de asta nu?

 

N-am mai asteptat niciun raspuns. Am pupat-o repede pe obraz si am plecat, nu inainte de a-i spune totusi celeilalte prezente feminine din casa “motivul” plecarii mele, eram eu nesimtit, dar nici chiar asa:

 

  • Iarta-ma draga mea, dar trebuie sa plec, vorbim mai incolo, a zis B ca se ocupa ea de tot. Scuza-ma!

 

Nici ea nu a mai apucat sa imi dea niciun raspuns pentru ca deja eram plecat. Bineinteles ca aveam timp sa le impac pe amandoua, dar nu voiam. Puteam sa mai stau cu G, sa ii explic ca ma grabesc si ca trebuie sa plec, sa ii dau hainele inapoi, dar era mai amuzant sa o pun si pe B intr-o situatie mai complicata, mai ales cum erau acum, una goala in pat, iar cealalta cu un morman de haine in brate.

 

In cateva minute m-am intalnit cu D si nu dupa multa vreme eram la ea acasa. Asa cum spusese, mama ei era plecata si casa era din nou doar a noastra. Nu ne vazusem de ceva vreme si din gesturile si privirile ei imi dadeam seama ca ii lipsisem. Am urcat direct la ea in camera si am inceput acea “joaca” pe care o faceam de obicei. Zambete, rasete, ne prosteam in stilul nostru. Chiar daca incercam unele lucruri si nu ne ieseau, pentru noi erau motive de distractie. Eram confortabili unul in compania celuilalt si asta ne dadea ocazia sa avem reactii de genul acela. Imi placea si partea asta din viata mea. De fiecare data cand plecam de la ea ma gandeam de ce nu ne intalnim mai des. Aveam nevoie si de asa ceva.

 

La un moment dat eram amandoi in pat si ne uitam aiuriti in gol. Statea la mine in brate. Chiar daca nu prea suportam eu momentele astea, cateodata le mai lasam sa faca si asa ceva, dadea bine la impresie, parea ca imi pasa.

 

  • Si, ia spune, cu care m-ai mai inselat? incepe ea discutia brusc.
  • Eu? N-as indrazni sa fac asa ceva!
  • Ce mincinos esti!
  • Daca ti-ai dat seama ca mint inseamna ca nu mai e minciuna!
  • Cum sa nu-mi dau seama? Nu vezi ca nu sti sa minti?
  • Crede-ma draga mea, doar atunci iti dai seama ca mint, cand vreau eu sa stii!
  • Mai lasa din modestie.
  • Nu e aroganta daca e adevarat!
  • Cate dintre alea care vin la B le invarti tot asa pe degete?
  • De ce vrei tu sa avem discutia asta?
  • Sunt doar curioasa.
  • Dar eu sunt curios cu cati te vezi tu pe langa mine?
  • Nici nu ai avea de ce! Eu doar pe tine te am!
  • Daa! Sunt convins! Chiar vrei sa cred asa ceva?
  • Pai, cum sti si tu sa “minti”, asa stiu si eu!

 

Au urmat cateva secunde de liniste. In mintea mea s-au facut rapid niste conexiuni si mi-am dat seama imediat cam ce apropuri bate ea si simteam ca situatia trebuie neaparat lamurita.

 

  • ..noi de la inceput am fost de acord cu niste lucruri. Sti foarte bine cum e relatia noastra. Noi nu puteam sa fim mai mult decat suntem acum si credeam ca ai inteles asta. Ce face fiecare cand nu suntem impreuna este treaba lui, fara explicatii si fara intrebari. Ne stim de ceva vreme si n-as vrea sa te ranesc, daca simti ca ceva nu merge, spune-mi si ne vedem fiecare de drumul lui.

 

Ii spusesem ca nu vreau sa o ranesc dar  erau mai mult vorbe in vant. Nu puneam atat de mult pret pe sentimentele ei, mintea mea bloca acest gen de emotii. Cu toate astea, chiar daca ea stia ca sunt interesat de ceea ce simte, eu ii strangem sufletul in maini, lasand sa picure din el, incet, viata care o avea. Eram dur, dar trebuia sa fac asta ca pe viitor sa nu se ajunga la altceva.

 

  • Stiu, stai linistit. Nu ma refeream la asta. Eram doar curioasa, atat. Stiu care e relatia noastra si cum am fost de acord atunci, asa sunt si acum. Nu vreau sa se schimbe nimic intre noi, din punctul meu de vedere, totul poate sa ramana la fel.

 

Imi spunea toate astea dar vedeam pe fata ei ca nu simte asa. Vedeam ca e afectata de vorbele mele si ca si-ar fi dorit alt deznodamant, dar se multumea cu situatia si era de acord cu tot ce ii spuneam in ciuda adevaratelor ei sentimente. Prefera sa ma aiba in viata ei chiar si asa decat deloc.

 

  • Inca ceva…ce facem noi aici…ramane intre noi. Nu stie nimeni, nu spui nimanui, stim doar noi doi si atat.
  • Stai linistit nu am spus nimanui!
  • .sa ramana asa!

 

Dupa ce stabilisem toata situatia si eram din nou in control, mi-am intrat in rolul meu obisnuit. M-am ridicat din pat, am inceput sa ma imbrac si sa adun de pe jos si hainele ei pe care le puneam incet pe pat. Cum sa nu fie o invalmasala in mintea ei? Acum un minut ii spuneam ca nu vreau nimic de la ea pentru ca mai apoi sa fiu grijuliu si atent cu ea. Stiu, eram groaznic cand faceam chestii de-astea, dar nu aveam ce sa fac. Asa eram eu. Nu ma multumeam cu lucruri simple, voiam mereu sa controlez si sa dau peste cap mintea persoanei de langa mine. Singurul lucru intradevar rau era ca, dupa multe episoade de genul acesta, se lasa cu sentimente ranite…ale ei bineinteles.

 

Era timpul sa plec. Ne indreptam spre usa cand ea observa geanta mamei ei pe masa.

 

  • Se pare ca a venit si mama acasa.
  • Da? Si unde se ascunde?
  • Nu stiu! Cred ca la ea in camera. Si daca tot e aici, sa profitam de prezenta ei! spune ea scotand rapid portofelul mamei din geanta. Ai bani?
  • Sti foarte bine ca si daca am, raspunsul ar fi tot “nu”!
  • Asa ma gandeam si eu, poftim, ia-i pe astia!
  • Sunt mult mai multi decat imi trebuie pentru taxi.
  • Nu conteaza, iti mai cumperi tu ceva de ei!
  • ..ce sa zic, daca insisti…dar dunga aia de pe portofel ce e?
  • E de multi ani acolo. Cand eram eu mai mica l-am desenat cu o oja de-a ei si a ramas asa de atunci. Cred ca il pastreaza si ca amintire.
  • ..sa mai spui ca nu tine la tine!
  • Sa nu incepem cu subiectul asta, te rog!
  • Bine draga, atunci eu am plecat, mai vorbim la telefon.
  • Bine!

 

Ne-am sarutat si dus am fost! Pe drum, insa, imi era gandul doar la acel portofel. Era o femeie destul de bogata, putea sa il schimbe de cate ori voia, dar a ales sa ramana cu acelasi doar pentru ca ii amintea de fata ei, chiar daca valoarea lui era distrusa, urma aceea de oja avand grija de asta, pentru ea valora mai mult decat banii. Mai intalnesti si exemple de genul acesta, mai ales la oamenii cu bani. Cred ca acesta e modul lor de a-si aduce aminte ca sunt si ei “pamanteni”, ca nu totul se bazeaza pe situatia materiala, ca sunt si alte tipuri de bucurii sau lucruri importante pentru om. Pana atunci, insa, cei care nu am fost atat de norocosi la acel capitol, visam in continuare cum ar fi sa fim bogati si ne dorim sa ajungem la un nivel de avutii cat mai mare.

 

A doua zi am mers pe la B. Ma asteptam la niste vorbe mai…acide. La o morala macar, pentru gestul meu de ultima data cand ne-am vazut, doar ca reactia ei  a fost opusa. Era calma, nu exagera cu “laudele”.

 

  • Din cate inteleg, v-ati descurcat amandoua aici.
  • ..avand in vedere ca ea ramasese exact cum ai lasat-o tu…si mama natura, iar eu eram cu hainele ei in brate, poti spune ca ne-am descurcat.
  • Pai ce e asa ciudat? Amandoua sunteti femei, aveti aceleasi lucruri, nu e ca si cum ea are doua! Plus ca i-ai dat hainele si si-a vazut de drum. In cel mai bun caz ati mai stat de vorba sa ma barfiti pe mine!
  • Stai linistit ca ne-am descurcat.
  • Ce vrei sa spui?
  • Doar ca ne-am descurcat si fara tine!
  • Ati facut ce cred eu ca ati facut!?
  • Ce crezi ca am facut?
  • Sti foarte bine ce cred!
  • Nu dau din casa!
  • Adica eu iti povestesc tie de alea cu care umblu eu, iar tu nu! Mai ales ca s-a intamplat cu o fata, pe care o mai si cunosc! Bine atunci, ma gandesc si eu de acum inainte daca iti mai spun atatea!
  • Ok! Nu trebuie sa reactionezi asa! Cum spuneam, tu ai plecat, eu am ramas cu hainele ei in mana, iar ea era goala in pat. Am intrat in camera cu gandul sa i le dau si sa plec cat mai repede, doar ca ea se simtea mult mai confortabil decat m-as fi asteptat. Ma uitam la ea si admiram cat de bine arata.
  • Aveai emotii?
  • Nici vorba! Doar ii apreciam corpul. Bineinteles ca a observat si ea lucrul asta si la un moment dat a tras patura de pe ea descoperindu-se in totalitate in fata mea. Se uita la mine cu o privire care ma chema sa ma duc in pat langa ea. Nu faceam insa nicio miscare, asa ca s-a ridicat ea, a venit langa mine si m-a sarutat. Mai departe cred ca iti poti imagina ce s-a intamplat.
  • Cand era partea interesanta te-ai oprit si tu!
  • Cam acelasi lucru faci si tu!

 

Cine s-ar fi gandit la asta? Pana la urma chiar s-a descurcat B si fara mine. Nu stiam daca sa fiu suparat ca n-a iesit gluma asa cum ma asteptam eu, sau pentru ca nu am fost si eu acolo sa particip la eveniment. Oricum ar fi fost, eram impresionat si totodata mirat ca ea a fost de acord cu asa ceva si mai ales ca a mers pana la capat cu tot. Avea si ea o parte nebuna care mai mocnea putin. Nu se schimbase chiar de tot si la cat de lejer se purta si vorbea despre asta, cred ca nu era primul episod de genul acesta.

 

In seara aceea am scris din nou…din nou pe gustul meu. Se petrecuse un episod care merita transpunerea mea in cuvinte. Subiecte aveam destule, intunericul se lasase, totul era potrivit pentru asa ceva. Scriam mai tot timpul, dar serile in care eram chiar multumit de cuvintele mele erau putine si trebuia sa ma bucur cat puteam de mult atunci cand iesea ceva bun, iar ca totul sa fie asemeni geniului neinteles al autorului, dupa ce terminam, sau cateodata a doua zi, tot ce scriam era sters.

capitolul VIII

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s