Capitolul IV

Mi-am continuat activitatea ca si pana atunci. Mergeam la B cu aceeasi frecventa cu care m-am obisnuit. Discutiile noastre erau din ce in ce mai relaxate, incepea sa aiba tot mai multa incredere in mine, dar nu atat de multa incat sa imi povesteasca lucrurile interesante pe care voiam eu sa le aud. Cu toate astea, ma simteam bine in compania ei si din cate vedeam, sentimentul era reciproc. Asa se facea ca, intr-o zi, eram la ea, vorbind bineinteles de ale noastre, cand aduce brusc in discutie o “clienta” de-a ei:

 

  • Mi-am adus aminte, imediat trebuie sa vina o tipa aici!
  • Ce tipa? am intrerupt-o eu repede.
  • O fata. E de o varsta cu tine. Mama ei vine pe la mine si m-a intrebat daca nu o pot lua si pe ea.
  • De o varsta cu mine zici?
  • Da da.
  • Si cum ti se pare?
  • E ok, doar ca de regula, cu fetele mai tinere, e mai greu de lucrat decat cu cele mai mature, nu neaparat in varsta cat in gandire.
  • Interesant! Deci ce faceti voi acolo se bazeaza si pe minte putin, nu va intalniti doar sa ii barfiti pe barbati.
  • Nu fii nesimtit! Normal ca se bazeaza si pe minte. Sunt multe lucruri care trebuie asimilate, tot ce spun eu acolo si depinde de fiecare cum si le insuseste.

 

Asta era. Primele detalii despre ce se intampla in spatele usii inchise. Nu era mare lucru dar era un inceput. Speram ca pe parcurs sa aflu mai multe.

 

Nu a mai durat mult discutia ca a aparut domnisoara de care vorbeam inainte. Era o prezenta destul de modesta, nu era genul de persoana care sa “umple” camera in care intra, dar ceva la ea mi-a atras atentia. Avea ceva…simplitatea ei ma facea sa ma gandesc la lucruri nu tocmai…decente. M-a vazut in bucatarie si a vrut sa mearga direct in camera, dar B i-a spus sa astepte putin ca mai are niste lucruri de rezolvat si intre timp, poate sa stea cu mine. Ne-a facut cunostinta si parca am simtit ca s-a mai relaxat putin dupa ce am trecut de pasul acesta

 

  • Incantata, eu sunt D.

 

Am stat cateva minute de vorba. Nu mi-a dat multe detalii despre ce facea acolo, dar nici eu nu am incercat sa scot mai multe de la ea. Spunea ce le-a spus B sa zica tuturor care intreaba, “sunt o prietena de-a ei si am venit in vizita”. La un moment dat auzisem de atatea ori asta ca imi venea sa le spun eu de la inceputul discutiei “stiu ca esti o prietena care a venit in vizita, hai sa trecem la alte discutii !”.

 

Intrase in “camera secreta”, iar eu am ramas singur in bucatarie. Ma gandeam. Avea ceva fata asta care imi placea foarte mult, exceptand aspectul fizic, arata foarte bine. Era ceva la ea care ma atragea si ma intriga. Simteam eu ca lucrurile nu sunt doar asa cum vrea ea sa se vada.

 

Am plecat de acolo, dar pe drum si apoi acasa ma tot gandeam la ea si incercam sa o descifrez. Mintea mea isi facea treaba. Imi placea asta. Gaseam variante pentru orice posibilitate. De multe ori ma gandeam la lucruri care si eu stiam ca nu pot fi adevarate, dar eram bucuros ca materia mea cenusie era activa si incercam mereu sa ii dau tot mai mult de lucru. Stiam ca sunt capabil de asa ceva si nu ma multumeam cu putin. Incercam sa scriu, dar nu prea aveam rezultate. Stiam ca am nevoie de acel moment prielnic in care inspiratia isi facea prezenta: seara! Acela era momentul meu, atunci ma simteam confortabil.

 

Trecuse ceva vreme de cand am plecat de la B si ma gandeam ca au terminat discutiile. I-am trimis un mesaj in care ii spuneam sa imi dea numarul de telefon al fetei. Raspunsul insa nu a fost pe gustul meu, cel putin la inceput:

 

  • Cum sa iti dau telefonul unei cliente? Cu confidentialitatea cum ramane?
  • Confidentialitatea ramane la locul ei, dar noi suntem asa buni prieteni, ne intelegem asa bine, tu esti o fiinta minunata, frumoasa, desteapta si ma gandeam ca faci si tu o fapta buna. Nu e ca si cum as vrea sa fac ceva rau, vreau doar sa vorbesc cu tipa.
  • Doamne, cata vrajeala!
  • Taci ca iti place sa te vrajesc!
  • Mie? Nici un efect nu ai asupra mea!
  • Asta s-o crezi tu! Indiferent ce se intampla, tot fac eu cumva sa ma bag pe sub pielea omului!
  • ..nu prea pot sa te contrazic.
  • Ha! Stiam eu! Numarul te rog!
  • Nu-i nevoie. I l-am dat pe al tau. A spus ca iti scrie ea.

 

Eram putin mandru trebuie sa recunosc. Imi placea cum decurgeau lucrurile. Aveam un sentiment de multumire mai ales cand vedeam ca o fata, nu neaparat face primul pas, dar e prezenta in jocul acela de inceput, isi da putin interesul, cum se pune. Nu ma intelegeti gresit doamnelor, ne place sa va curtam, ne place cand faceti pe inabordabilele, ne place cand va intoarceti cu nasul pe sus spunand ca nu va intereseaza ce avem de spus, dar cu un ochi va uitati peste umar sa vedeti daca mai suntem acolo, insa si pentru barbati e la fel de placut sa vedem ca o fata are putina initiativa. Parca ne dam silinta mai cu tragere de inima cand vedem ca si voi va stresati putin pentru noi.

 

Am primit mesaj de la D in aceeasi zi. Era spre seara iar textul era la fel ca prima ei infatisare, timid si aproape cu frica: “buna, ce faci? Sunt D, ne-am intalnit azi acasa la B, sper ca nu te deranjez”. “nu ma deranjezi draga, chiar ma gandeam cand ai sa-mi scri”. A luat-o pe nepregatite raspunsul meu. Eram sigur pe mine, vorbeam ca si cum ea mi se cuvenea. Am inceput direct, contrar aparentelor de atunci cand ne-am cunoscut, unde am fost mai calm, mai linistit, nu i-am dat de inteles ca s-ar putea ca alta sa fie fata mea.

 

Incepeam sa fiu mai stapan pe mine, mai sigur, replici mai directe, la tinta, iar ea, fiind apropiata de varsta mea era un cobai perfect pentru a exersa toate astea. Nu imi pasa daca spuneam ceva gresit, nu imi pasa daca se supara pe mine si nu mai voia sa vorbim. Eu voiam doar sa imi fac numarul si sa invat din asta pentru urmatoarea care avea sa vina.

 

Continuam insa sa vorbim. In fiecare zi aproape. Cateodata mai mult, alte ori mai putin, ideea era ca ne apropiam. Si ce vedeam la ea imi raspundea din ce in ce mai mult la gandurile care le-am avut prima data despre ea: avea ceva destul de indecent care nu prea iesea la suprafata. Eram insa pregatit sa descopar eu ce se ascundea acolo.

 

Povesteam despre tot felul de lucruri, in special despre ea. Imi spunea de relatia care o are cu familia ei, mama destul de ocupata cu afacerile ei, tata care nu prea era pe acasa nici macar cat mama, iar eu nu ma puteam gandi la altceva decat “foarte bine, avem casa goala pentru noi”. Eram nesimtit si egoist, stiam asta, dar mintea mea era prea ocupata cu altele si nu aveam timp de remuscari. Gaseam in mine emotii care nici eu nu stiam ca sunt acolo. Nepasarea si dezinteresul pentru foarte multe lucruri isi faceau aparitia tot mai des. Imi urmaream scopul si pentru mine doar asta conta. Emotiile dispareau incet, incet si mintea de gheata care ocupa si sufletul devenea din ce in ce mai prezenta. Cu toate astea, insa, gandirea si analizele facute intr-un milion de feluri nu luau pauza. Faceam din ce in ce mai des chestia asta. Mintea mea nu lua pauza. Aveam circuitele conectate mereu.

 

In tot acest timp aveam grija sa nu neglijez nici persoana care a facut toate lucrurile astea posibile. Discutiile mele cu B erau dese si interesante. Imi cerea parerea in aproape orice. Voia sa stie cum as reactiona eu in diferite situatii, ce as spune, cum as proceda. Niciodata, insa, nu ma lasam mai prejos. Noi ne-am inteles ca vorbim, adica amandoi, nu doar eu. Nu era un monolog. Incercam mereu sa o bag si pe ea in discutie. Vorbeam mult, dar nu o lasam nici pe ea sa taca. Mereu cand era un subiect de discutie incercam si eu, la randul meu, sa aflu lucruri de la ea. Puneam intrebari, faceam scenarii, tot felul de lucruri care sa ii multumeasca mintea si sufletul, dar si pe al meu totodata.

 

Eram intr-o zi la ea, iar subiectul de discutie era prietenia. Incerca sa afle de la mine ce parere am despre cum iti alegi prietenii, daca eu cred in prietenie pe viata si bineinteles daca eu consider in acel moment ca am un prieten adevarat, chiar daca ea imi spunea ca nu se poate gandi la niciuna dintre amicele ei ca fiind o prietena in adevaratul sens al cuvantului.

 

  • Nu inteleg, explica-mi. Spui ca niciuna din prietenele tale, defapt, nu e prietena ta?
  • Bine, daca o spui asa, suna ciudat, dar nu la asta ma refer. Eu vreau sa spun ca niciuna din amicele mele, pentru ca nu le pot numi prietene, nu e defapt o prietena…asa cum vezi in filme de exemplu. Sti si tu genul acela de fete care atunci cand una se desparte de prieten sa planga o noapte intreaga la telefon, iar cealalta sa stea sa o incurajeze.
  • Nu? Credeam ca fiecare fata are o prietena cu care face chestia asta.
  • In cazul meu nu se aplica regula.
  • Si din fetele care vin aici? Niciuna nu s-a lipit de sufletul tau? Ma gandesc ca sunt multe pe care le cunosteai dinainte si dupa ce au inceput sa vina aici v-ati apropiat mai mult, ati aflat mai multe una despre alta, chestia asta nu conteaza?
  • Conteaza, dar e o diferenta, eu aflu despre ele, nu invers. Viata mea nu o stie nimeni. Nu spun nimanui care sunt emotiile mele, trairile mele, totul este doar pentru mine.
  • Parca as vorbi eu…
  • Stiu ca si tu esti la fel. Si mai incolo, dupa ce vei strange si tu cativa scheleti in dulap vei fi si mai inchis in tine. Asa suntem noi. Nu zic ca e bine sau rau, pur si simplu unii oameni sunt si asa.
  • Inteleg, dar asta nu inseamna ca nu poti sa ai pe cineva cu care sa mai vorbesti, sa mai schimbi o vorba.
  • O vorba pot sa schimb cu oricine, nu despre asta e vorba. Eu ma refeream la prietenia aia adevarata. Apare doar in filme sau chiar exista?
  • Sti cum e…trebuie sa il si lasi pe omul de langa tine sa iti ajunga prieten. Daca tu ai un zid de care nu poate sa treaca nimeni, cum te astepti sa intalnesti asa ceva?
  • Da, ai si tu dreptatea ta.
  • Stiu, dar la partea cu “nevorbitul cu nimeni”, asa sunt si eu. Si de multe ori ma gandesc daca nu ar fi mai bine sa fiu mai deschis, dar niciodata nu ajung la alta concluzie decat ca asa sunt eu, nu pot sa ma schimb. Mintea mea e destul pentru mine. Ea e psihologul meu.
  • Inseamna ca nici tu nu ai un prieten, sau o prietena pe care sa o consideri asa cum vorbeam mai inainte.
  • Sincer, nu pot sa zic ca am.
  • Deci prietenia adevarata nu exista.
  • Eh, mergi prea departe! Nu exista pentru noi, dar poate sa existe pentru altii. Nu toata lumea e ca noi. Nu uita asta!
  • Stiu asta, dar totusi tind sa cred ca nu exista. Ce vedem noi in filme e doar pentru ca exista un scenariu la mijloc.

 

Nu i-am dat dreptate in totalitate atunci, dar cu anii am ajuns mult mai aproape de concluzia ei decat de a mea. Am trecut prin mai multe experiente cu “prieteni” dupa care nu am ramas foarte fericit, una din ele fiind mai adanca decat celelalte. Cu toate astea, insa, am si amintiri frumoase. Prietenii care au urme mari de uzura a anilor ce au trecut peste ele. Nu au tinut cont de varsta, sex, sau locul unde ne-am intalnit. Una din cele mai bune prietene ale mele am intalnit-o intr-un autobuz in timp ce mergeam la un supermaket. Asta se intampla acum foarte multi ani si suntem prieteni si acum, chiar foarte buni as spune. Toate acestea nu am putut sa i le spun lui B la vremea aceea, dar ca o completare a discutiei avute atunci, sunt concluziile mele de acum, la multi ani de la acea conversatie.

 

Intre timp “relatia” mea cu D, din punctul meu de vedere, incepuse sa stagneze. Incepeam sa ma plictisesc, chiar daca pentru mine era un antrenament bun, nu se ajungea acolo unde voiam eu. Toate astea pana intr-o zi cand, din senin, imi trimite un mesaj in care ma intreaba daca nu vreau sa merg la ea acasa sa ne uitam la un film. Era in sfarsit ceea ce asteptam. Ceva care sa ma faca si pe mine mai activ, sa mai inaintam si noi putin.

 

Bineinteles ca am acceptat propunerea ei. Ne-am intalnit acasa la B, apoi am mers la ea. Avea o casa destul de mare. O curte pe masura. Interiorul la fel. Erau toate puse la locul lor, cu bun gust, sau cel putin asa mi se parea mie. Ma gandeam ca mama ei era ceva designer de interior, dar ma inselam. Mama ei avea atatia bani ca putea sa angajeze un designer de interior.

 

Casa, curte, tot ce mai era pe acolo, dar nu putea sa lipseasca din peisaj si catelul mic si alb, care mai avea si un nume de bomboana. M-a intampinat direct de la usa cu entuziasmul acela care il au cainii care nu si-au vazut stapanul de mult timp. Cred ca pana si el simtea nevoia unei prezente masculine in casa aia.

 

Dupa cum a fost intelegerea, ne-am pus sa ne uitam la un film. Am gasit unul frantuzesc de la maica-sa din colectie. Habar nu avea cu ce era, dar parea interesant. Ne-am asezat pe canapea iar ea se simtea confortabil de la inceput, si-a pus picioarele peste mine si s-a lasat pe spate. Eu aveam un castron de popcorn, un film care avea legatura cu Franta, nu aveam nevoie de nimic mai mult. La un moment dat eram mai concentrat la ce se intampla la televizor decat la ea, iar ea si-a dat seama. A inceput sa ma atinga cu varful degetelor de la picioare, sa le miste de sus in jos pe ale mele. Se uita la mine cu o privire foarte provocatoare si de fiecare data cand intorceam ochii spre ea isi ridica putin tricoul, lasand sa se vada abdomenul usor bronzat.

 

Am inteles imediat mesajele. Am lasat castronul de popcorn jos si m-am intors inspre ea. Se uita la mine cu aceeasi privire de mai inainte. Stiam eu ca era ceva cu fata asta ce nu era la vedere. Imi raspundea fara sa stie la tot ce ma gandeam eu pana in acel moment. M-am aplecat peste ea si am inceput sa ne sarutam. Isi trecea mereu mainile prin parul meu si ,incet, incet incepea sa dea hainele jos de pe mine. La un moment dat imi sopteste la ureche “hai la mine in camera”. M-am ridicat de pe canapea si am lasat-o pe ea sa imi arate drumul. Urcam scarile si in timp ce o sarutam pe gat ii dadeam jos cate un articol de vestimentatie. Am ajuns la ea in camera. Jaluzelele erau lasate aproape pana jos si inauntru era semi-intuneric. Continuam activitatea inceputa jos, iar patul ei era martor la acest moment. Eram fericit.

 

Ma bucuram sa vad si partea asta a ei. Senzualitatea, dorinta, ma bucuram ca am avut dreptate, ca am vazut ceva in ea de la inceput, ceva pe care ea nu il arata mereu. Cand eram impreuna, insa, era diferita. Se dezlantuia. Avea o dorinta ascunsa pentru toate lucrurile nebunesti si nu se dadea in laturi de la aproape nimic. Fata aceea timida si de multe ori retrasa era cateodata o bestie in pat. Musca, zgaria, se lasa dominata, iar cel care avea cel mai mult de castigat eram eu! Profitam de toate astea din plin. Atat pentru a invata cat mai multe, cat si pentru a ma bucura de toate placerile oferite de asemenea senzatii. Cu cat ne vedeam de mai multe ori, cu atat mai dezinvolta era, iar eu la fel. Profitasem de aproape toate locurile din casa, iar una din cele mai mari placeri le aveam sa ne facem de cap in patul mamei ei. Era un loc interzis si asta il facea si mai de dorit.

 

Mintea mea in schimb era mai activa ca niciodata. Incepeam sa creez  acel zid de care nu avea sa treaca nimeni. De multe ori ma gandeam daca sa o mai las chiar si pe B sa aiba acces la “mine”, dar gandurile astea se dispersau rapid. Stiam ca dintre toate persoanele, pe ea nu o pot exclude din viata mea, trebuia sa faca parte din ea orice ar fi fost. Aveam, insa, momente de gandire la intensitate maxima de foarte multe ori. Cum spuneam si mai sus, mintea mea era psihologul meu. Tot ce mi se intampla, tot ce aveam de spus si nu o faceam cu glas tare, tot ce se intampla in jurul meu, totul trebuia sa treaca prin filtrul mintii. Desfaceam firul in douazeci, analizam orice gest, orice vorba si imi placea la nebunie sa fac asta. Era dovada vie a infinitatii mintii umane care se manifesta la mine si asta la o varsta nu tocmai inaintata, ba din contra. Citeam! Citeam mult si despre subiecte cu greutate. Nu ma multumeam cu ceva banal. Aveam in minte razboaie, revolutii, descoperiri, tot ce parea interesant de stiut. De multe ori chiar si alea le analizam. Cu scrisul inca aveam probleme. Nu iesea nimic dupa cum voiam eu. Aveam idei multe, despre tot felul de lucruri, dar cand trebuia sa le asez pe foaie, nu imi mai placea nimic si ajungeam sa sterg tot. Eram intr-un fel la inceput, dar toate aceste “simptome” se intensificau si  duceau la ce aveam sa ajung intr-un final.

 

Povestea mea cu D mergea mai departe la fel cum a inceput. Cel mai mult imi placea ca niciunul nu avea pretentii de la celalalt. Stiam ca ce avem noi era doar o exprimare e dorintei si atat. Niciodata nu s-a deschis subiectul unei relatii serioase si exclusiviste. Ne intalneam, ne simteam bine si mai mult decat atat, chiar ne  intelegeam bine. Ne placea sa ne petrecem timpul impreuna si asta pentru ca eram amandoi nebuni si nu puneam presiune unul pe celalalt. Eu insemnam pentru ea exact ce insemna ea pentru mine. Tot timpul spunea ca e prea tanara pentru o relatie, ca nu se gandeste la asa ceva deocamdata, ca va avea timp de toate cand va fi mai mare, iar mie imi placeau gandurile astea la nebunie.

 

In tot acest timp, insa, vizitele mele la B nu se opreau. Fetele care veneau acolo deja incepeau sa ma cunoasca, eu sa ma obisnuiesc din ce in ce mai mult cu anturajul si pe langa toate, prietenia mea cu B sa fie din ce in ce mai stransa. Ne ajutam unul pe celalalt. Chiar daca intelegerea era ca eu sa o ajut pe ea, primeam si eu ajutor din partea ei. De multe ori isi dadea seama ca nici eu nu sunt in regula si o luam razna cateodata si incerca sa ma aduca putin la normal, doar ca eu cand am inceput sa ma “transform”, nu am fost la fel de usor de controlat ca ea.

 

Revenind la subiect…eram intr-o zi la ea, singur in bucatarie. B tocmai termina sedinta cu una din cliente. Au iesit din camera si s-au hotarat sa mai stea la o tigara inainte sa plece. Cand s-au asezat la masa am inceput sa vorbesc cu B, ingnorand-o pe cealalta fata:

 

  • A durat mult de data asta, de cand astept aici!
  • Nu trebuia sa astepti, puteai sa pleci daca voiai!
  • Nu trebuie sa fii asa taioasa! Incercam sa fac si eu conversatie.
  • Trebuie sa iti mai taie si tie vorbele cineva din cand in cand, ca daca nu, nu te mai opresti.
  • Si ti-ai gasit sa faci si tu asta exact cand e o domnisoara asa draguta aici de fata.

 

Stiu, fetelor, ca nu va place sa auziti astea si le considerati clisee sau mai stiu eu, dar in sufletul vostru le iubiti la nebunie! Nicio fata nu va refuza vreodata un compliment in care i se spune ca e frumoasa! Asa ca…stiam eu ce fac acolo!

 

  • Nu destul ca ma emotionez in prezenta ei, ca mai pui si tu probleme in plus. O data n-ai putea sa ma ajuti si tu!
  • N-ai tu nevoie de ajutorul meu.
  • Ba da! De exemplu acum ai putea sa ma ajuti facandu-mi cunostinta cu ea!

 

Atunci si-a dat si ea seama ca nu ne facuse cunostinta. Grabita putin, a facut un schimb de nume gesticuland cu mana prin aer. I-am intins  mana, m-am prezentat, iar ea a raspuns gestului meu spunandu-mi calma si sigura pe ea:

 

  • E! Si mie imi pare bine!
Capitolul IV

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s