Capitolul III

 

Au trecut vreo doua saptamani, timp in care mergem la B aproape in fiecare zi, chiar daca uneori nu stateam decat 15 minute, ideea era sa incepem sa fim cat mai confortabil unul cu celalalt, sa ne obisnuim sa vorbim cat mai deschis. Si chiar asa se si intamplase. In doar cateva zile progresasem foarte mult. Ne simteam bine impreuna, ne permiteam multe lucruri, sa glumim, sa ne luam peste picior, lucruri care incet incet duceau la o prietenie solida. Doar ca in mintea mea mai erau si alte ganduri, unul dintre ele era C. Tacusem cateva zile, sa nu creada ca sunt disperat sau ceva, dar la un moment dat, vazand ca ea nu aduce subiectul in discutie, m-am hotarat sa vorbesc eu:

 

  • Stii pe cine nu am mai vazut de mult?

 

Avea un zambet de multumire pe fata, parca stia ce vreau sa spun si era mandra de asta.

 

  • Pe cine oare?
  • Pe C!
  • Ma gandeam oare cand ai sa aduci vorba de ea.
  • Am adus acum…deci?
  • Deci ce?
  • Hai nu ma mai chinui, ma pui sa iti spun ca la un copil mic, sau sa par eu un copil mic!
  • Bine, bine…a fost la mare, astazi ajunge acasa.

 

Ce bleg sunt. Am stat doua saptamani fara sa spun nimic si mi-am gasit sa fac asta fix cand vine ea acasa. Nu am mai putut sa astept doua zile? Si i-am dat motiv si “colegei de apartament” sa faca putin misto de mine.

 

  • Si ma gandesc ca vine pe la tine nu?
  • Vine stai linistit. Si daca nu esti pe aici te chem, doar sa vrei sa vi si tu.
  • ..ma mai gandesc, sa vad daca am timp, daca nu ploua, nu se stie..

 

Radeam amandoi. Era bine, ne apropiam si incepeam sa ma gandesc tot mai mult oare ce voi afla de la ea. Ce are pe suflet asa de greu?

 

Dupa masa imi trimite mesaj: “cineva insista sa te vada, ce-i spun?”. “Nu aveam de gand sa vin, dar pentru ea fac un efort”. Trebuia sa o fac sa simta importanta. Bineinteles ca toate fetele dau ochii peste cap cand aud replici de genul, dar in sufletul vostru va simtiti bine sa mai auziti si asa ceva din cand in cand.

 

Am ajuns si eu dupa ceva vreme. Erau amandoua in bucatarie, fumau. Am luat un scaun care era langa B si l-am mutat in cealalta parte a mesei unde statea C. S-au uitat mirate una la alta, apoi la mine.

 

  • Nu te mira draga mea, ti-am spus ca pentru tine vin, asa ca, aici sunt. Povesteste, am auzit ca ai fost la mare…
  • Da, am fost. Meritam si eu putina vacanta.
  • Normal. Si, cum a fost?
  • A fost frumos, m-am distrat. Am fost cu ai mei si cu o prietena, dar fiecare si-a vazut de treaba lui, nu prea am stat cu ei.
  • Pai ii ai langa tine in fiecare zi acasa, macar acolo sa iti faci si tu de cap.
  • Exact asta am spus si eu.

 

Vazand in ce directie merge discutia, B a spus ca are ceva treaba in cealalta camera si trebuie neaparat sa o termine. S-a scuzat si ne-a lasat singuri. Am zambit amandoi subtil, stiam ce voia defapt, am inteles mesajul si ma bucuram ca a facut asta, imi dadea ocazia sa am o discutie mai intima cu C.

 

Am vorbit cred ca o ora. Era o conversatie relaxata, nu am incercat niciun moment sa ii dau impresia ca vreau ceva de la ea, sau cel putin nu la modul acela disperat. Erau doar vorbele si glumele mele din program, cu tenta, dar bine spuse, pe care, spre bucuria mea, le intelegea si le aprecia. Radeam mult si vedeam ca se simte bine cu mine. Aveam sanse si la cat era de degajata, aveam sanse de ceva mai mult intr-un timp foarte scurt.

 

La un moment dat, aproape din senin, se ridica si spune ca trebuie sa plece. Ma bucuram intr-un fel pentru si eu cam trebuia sa ajung acasa si nu as fi deschis subiectul asta. Am hotarat ca o anunt eu pe B ca a plecat, ea nu voia sa o deranjeze. Apoi s-a apropiat de mine sa ma sarute. Eu am crezut ca e doar asa, de despartire, dar cand i-am raspuns gestului ei, m-a sarutat pe coltul buzelor, acoperindu-mi-le putin cu ale ei. A zambit larg, s-a intors si a plecat.

 

Eram bucuros dar si mirat in acelasi timp. Am mers la B in camera sa o anunt ca poate sa iasa.

 

  • Poti sa nu mai pari intelectuala si sa iesi de aici, a plecat.
  • Intelectuala sunt mereu, si chiar mai desteapta decat tine!
  • Nu ma face sa rad!
  • Ce-ati facut? Cum ti se pare?
  • E ok. Am vorbit doar. Mi-a placut iesirea ta din scena.
  • Ma gandeam ca ar fi mai bine sa va las singuri.
  • A fost bine, adica eu cel putin m-am simtit bine, sper ca si ea.
  • Am sa aflu eu maine, sau chiar in seara asta.
  • Bine draga, eu trebuie sa plec oricum, mai vorbim la telefon.

 

Pe drum inspre casa m-am gandit doar la momentul acela. Imi ramasese in cap si ma gandeam oare cum va fi urmatoarea noastra intalnire. Imi placea tipa, chiar voiam sa fie ceva intre noi, atata doar ca eu nu ma gandeam la relatii, simteam ca nu e pentru mine asa ceva. Eram vrajit de toate vorbele pe care le auzem de la diferite fete, doua au aparut si aici, care imi spuneau ca pot sa fiu mare Don Juan. Cum puteam sa ma mai gandesc eu la o relatie? Pentru mine nu exista varianta asta si mai mult decat atat, simteam ca nu era de mine asa ceva. Nu ma vedeam facand asa ceva.

 

A doua zi, acelasi mesaj, aceeasi intalnire, aceeasi noi doi, singuri in bucatarie. Discutia mergea de la sine. Eu imi faceam numarul, glume, mistouri, mai bagam si cate o chestie desteapta, sa fie si aia acolo, iar ea radea si se bucura de timpul petrecut impreuna. Imi placea ca era degajata, nu ocolea niciun subiect, imi raspundea la intrebari chiar daca erau putin mai…personale. Ma facea sa ma simt confortabil si asta insemna si mai mult potential din partea mea.

 

La un moment dat se ridica, se intoarce cu spatele la mine, isi intoarce capul putin peste umar, imi intinde incet mana si spune:

 

  • Hai sa mergem in camera!
  • In camera e B, ce sa facem acolo?
  • Nu acolo, la tine in camera.

 

Vorbise cu B si ii spusese ca este o camera pe care o pot folosi eu. Oricum imi placea ideea asa ca am urmat-o pana la locul stabilit. M-am ridicat putin prea dornic de pe scaun dar atunci inca se acceptau gesturi de-astea, eram la inceput, mai aveam de invatat.

 

Am ajuns in camera. M-a impins, la propriu, pe pat, si-a despletit parul, si-a dat pantalonii jos, apoi s-a urcat peste mine. Ma gandeam de ce nu si-a dat bluza prima data, ce ganduri aveam eu in situatia aia, dar cand a venit peste mine, si si-a dat bluza jos asa aproape de mine, dintr-o miscare, aproape ca in filme, am regretat total gandurile de mai devreme, varianta ei imi placea de zece ori mai mult! Am inceput sa ne sarutam. Se vedea ca isi dorea chestia asta, ma saruta foarte apasat si ma musca. La un moment dat ma ridic, ii desfac sutienul si o intorc brusc punand-o pe ea dedesubt. I-a placut, vedeam asta din privirea si zambetul ei. Eram la marginea patului si am ramas cateva secunde sa o privesc de sus pana jos. Se vedea ca are grija de corpul ei. Am renuntat si eu la haine, iar ce a urmat apoi a fost o exprimare fara control a dorintei noastre de pana in acel moment. Dorinta pe care am fost nevoiti sa o stapanim si careia i-am dat frau liber atunci. Eram fericit.

 

Au urmat apoi zile in care viata din acea casa a intrat in normal. Foarte multe doamne sau domnisoare veneau acolo, la diferite ore ale zilei, toate intrand in camera in care eu nu aveam voie. Vedeam diverse fete. Unele imi zambeau, altele intrebau cine sunt, altele se uitau ciudat la mine. Era un lucru neobisnuit ca un baiat sa fie acolo. B facuse acea casa un fel de sanctuar in care erau doar ele si nu, nu erau ceva organizatie femenista, am intrebat-o! Treptat lumea incepea sa ma cunoasca, sa se obisnuiasca cu “colegul de camera”, cum ma prezentam eu, al lui B. Era interesant. Imi placea ce se intampla in jurul meu. Cateodata era agitatie, mai ales daca se intalneau doua sau mai multe femei care se cunosteau si se puneau la vorba, cateodata era liniste. Veneau fete mai timide care stiau direct drumul in “camera secreta”, iar pana acolo nu vedeau si nu auzeau nimic. De foarte multe ori au intrat in casa si nici nu ma bagau in seama, ca si cum nici nu as fi fost acolo.  Erau lucruri noi pe care le traiam de fiecare data cand eram acolo. La fel ca la inceput, nu de fiecare data stateam ore, de multe ori mergeam cateva minute doar, ideea era sa fiu acolo, sa vad ce se intampla, sa ma obisnuiesc cu locul asa cum era el defapt. Ma si gandeam de multe ori cum de, la inceput, in primele zile cand am inceput sa merg acolo, era asa de linstit? Apoi am facut legatura: B a incercat sa imi faca “initierea” cat mai usoara. A incercat sa nu arunce asupra mea cu toate lucrurile care erau acolo, ci sa vina pe rand. A trebuit sa trec prin prima experienta cu una din fetele de acolo ca mai apoi sa se intre intr-un program normal.

 

Au trecut cateva zile de cand eu si C ne intalneam pentru…anumite activitati. Eu luam toate lucrurile asa cum veneau. Nu imi faceam ganduri, sperante, nu aveam asteptari pentru nimic, dar acest lucru se intampla doar la mine. In tot acest timp nu m-am gandit deloc la ea, la sentimentele ei, la ceea ce ea traia. Astfel ca intr-o zi ne-am intalnit, eram doar noi doi in casa, iar ea era mai serioasa ca niciodata.

 

  • Nu stiu daca B ti-a spus, dar de saptamana viitoare nu mai vin la ea.
  • Nu mi-a spus, noi nu vorbim despre ce face ea.
  • Daca vrei iti spun eu!
  • Nu vreau! Ce faceti voi acolo e doar treaba voastra!

 

Nu puteam sa risc! Daca ele ar fi vorbit inainte si asta era doar un test? Nu ma jucam cu asa ceva. Puteau sa se fi inteles, la fel cum ii spusese despre camera. O credeam pe B atat de preacauta incat sa mai faca si gesturi de-astea.

 

  • Bine, oricum, intelegerea noastra s-a terminat si voiam sa te anunt si pe tine.
  • Totusi mi-ar place daca ce avem noi ar continua si mai departe.
  • Putem, pe mine nu ma deranjeaza.

 

Se uita la mine putin dezamagita. Parca incerca sa ma intrebe ceva si nu stia cum sa inceapa.

 

  • Spune ce vrei sa zici!
  • ..pentru tine ce inseamna tot ce facem noi?
  • Ce sa insemne? Ne simtim bine, ne distram, nu stiu ce altceva sa insemne.
  • Doar atat?
  • Cred ca da.
  • Ma gandeam ca e totusi putin mai mult.
  • Imi pare rau sa te dezamagesc, dar pentru mine nu prea e.

 

Acum chiar era dezamagita. Se astepta la alt raspuns. Ar fi vrut sa fim impreuna.

 

  • Foarte rece! Pana acum nu ai mai fost asa!
  • Ce sa zic? Daca pentru mine nu inseamna mai mult, ce pot sa spun?
  • Sa nu fii atat de dur! Sa te gandesti putin la timpul petrecut impreuna! Eu zic ca nu ne-ar sta rau impreuna!
  • Nu e pentru mine asa ceva! Nu ma vad facand asta si mai ales nici nu as vrea sa fac asta!
  • Bine, in cazul asta cred ca ar fi mai bine daca am lasa-o asa cum e. Fiecare pe drumul lui. Mi-a spus pe un ton taios dar cu fiecare cuvant se diminua si simteam tristetea din vorbele ei.
  • Cum vrei tu, eu nu te oblig sa faci nimic…

 

Plecase. Nu ma simteam foarte bine sa fac asta dar stiam ca asa e cel mai bine. Ce nu imi dadeam eu seama era ca defapt asa eram eu. Asta era stilul meu care atunci incepea sa iasa la suprafata. Primii demoni, primii colti, primele gheare isi faceau aparitia. Era ceva minor, dar cu timpul, avea sa devina mult mai mare. Parca imi parea rau, dar incercam sa imi musamalizez orice urma de sentiment, incercam sa nu simt nimic, sa nu las emotiile la suprafata. Si pana la urma reuseam. Imi luam gandul de la ce faceam si mergeam mai departe. Incercam nici sa nu ma gandesc la asta, iar la un moment dat mintea intelegea mesajul. Cautam sa ii dau alte ocupatii. Am fost mereu atras de literatura, de tot ce tine de scris sau citit, iar la un moment dat eram chiar si bun la asta. Imi placea sa citesc, serile mele erau mereu “ocupate” de carti. La scris am avut multe tentative dar ca orice autor neinteles, ce scriam azi, maine stergeam pentru ca nu mi se parea ca era bine. De cand incepusem sa frecventez locul acela scrisul si cititul se intensificau. Mintea mea era mereu in analiza, tot ce se intampla in jurul meu trebuia analizat de zece ori, intors pe toate fetele, asa functionam eu. Serile erau doar pentru mine. Citeam, luam mereu idei din tot ce imi trecea prin fata ochilor, citate, replici, tot. Si incercam pe cat posibil sa le memorez. Stiam ca la un moment dat ma voi folosi de ele si chiar asa si era. Mereu gaseam un moment bun sa ma ajut de toate acele “chestii destepte”, mai ales in compania fetelor. Deveneam incet ceea ce trebuia sa fiu eu defapt, creierul punea monopol pe inima si era singurul care lua deciziile, rece, fara sentimente. Asta eram, nu aveam ce sa fac. Toate acestea insa aveau sa se intample pe parcurs, dar inceputul era acela, despartirea de C.

 

Capitolul III

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s